Centru de Oncologie Drobeta Turnu Severin (www.clinicaoncologieseverin.ro/)

 

Centrul de Oncologie Drobeta Turnu Severin,  primul centru oncologic privat din judetul Mehedinti este partenerul Asociatiei OncoCare. In cadrul Centrului de Oncologie se asigura consultatiile medicale, se recolteaza si se efectueaza in laboratorul propriu, se prescrie tratamentul, in mod gratuit pacientilor cu cancer si afectiuni hematologice. In cadrul unitatii exista 25 de paturi cu regim de internare de zi repartizate in saloane cu 2 paturi si 3 paturi, farmacie cu circuit inchislaborator analize medicale, precum si unitate de transfuzie sanguina.  Aceste facilitati permit pacientilor cu cancer efectuarea tratamentului citostatic, simptomatic si de sustinere perfuzabil sau injectabil in conditii conditii igienico sanitare foarte bune si intr-un climat prietenoas.

În cadrul Centrului de Oncologie Drobeta Turnu Severin se acordă gratuit, în baza biletului de trimitere de la medicul de familie, consultaţii de hematologie pentru toată patologia hematologică, atât cea malignă, cât şi cea benignă. În urma consultaţiei se recomandă plan de investigaţii de laborator, tratament specific, reţete gratuite, scrisori medicale, referate de boală, concedii si, la nevoie, pacienţii se pot interna, cu spitalizare de zi, şi beneficiază de tratament adecvat, inclusiv transfuzii sanguine.

Pacienţii internaţi în cadrul compartimentului de Hematologie beneficiază de următoarele servicii medicale:

Efectuarea consultaţiilor, investigaţiilor , tratamentelor şi a altor îngrijiri medicale bolnavilor spitalizaţi,

Stabilirea corectă a diagnosticului şi a conduitei terapeutice pentru pacienţii spitalizaţi,

Activităţi de consiliere psihologică atât pentru pacienţi cât şi pentru aparţinătorii acestora,

Chimioterapie,  Imunoterapie,

Tratament antalgic, inclusiv antalgic major,

Tratamente paliative (tratamentul durerii, anemiei, greţurilor şi vărsăturilor asociate),

Tratamentul reacţiilor adverse ale chimioterapiei şi radioterapiei,

Tratament al pacienţilor cu Hemofilie prin Programul Naţional de Hemofilie,

Transfuzii de sânge şi preparate de sânge,

Paracenteză,

Aspirat medular(Punctie medulara),

Biopsie osteomedulară,

Evaluare preterapeutică/monitorizare postterapeutică,

Analize medicale,

Ecografie,

Probe ventilatorii

Oximetrie

EKG,

Scrisori medicale, concedii medicale.

Centrul de Oncologie Drobeta Turnu Severin

 Drobeta Turnu Severin, Bul Alunis Nr 10,

 Telef : 0721 218713/0352405337/0352405338

 E-mailoncohematologieseverin@yahoo.com

site Web: https://www.clinicaoncologieseverin.ro/

 

 

Contactati-ne

despre cancer

Cancerul: notiuni generale

08.01.2016 23:53
Cancerul- notiuni generale     Cancerul (neoplasm malign) Cancerul (neoplasm malign) este o categorie de boli caracterizate printr-o diviziune necontrolată a unui grup de celule, care au capacitatea de a invada alte țesuturi din organism, fie prin creștere directă în țesuturi adiacente...

Ce este cancerul

08.01.2016 23:52
Ce este cancerul ?  “Cancer” este numele dat la o colectie de boli inrudite. În toate tipurile de cancer, o parte din celulele organismului încep să se divida fără oprire si se raspandesc in tesuturile din jur. Cancerul poate începe aproape oriunde în corpul uman, care este alcătuit din...

Factorii de risc in cancer

08.01.2016 23:51
  Factori de Risc   Orice care poate creste sansa unui individ de a dezvolta o boala este un factor de risc. Unele exemple de factori de risc pentru cancer: varsta, istoric familial pentru un anumit tip de cancer, folosirea tutunului, expunerea la radiatii sau anumite substante chimice,...

Screening in cancer

08.01.2016 23:50
Screening in Cancer Screeningul  reprezinta identificarea unei boli necunoscute, in stadiul incipient, prin intermediul unor teste si examinari sau alte proceduri care se pot aplica rapid, la o persoana asimptomatica. In sustinerea programelor screening ca parte a detectarii incipiente a...

Preventia Cancerului

08.01.2016 23:48
Preventia Cancerului Preventia reprezinta eliminarea sau minimalizarea expunerii la factorii cauzali ai cancerului si include reducerea susceptibilitatii individuale la efectele acestor cauze. Tutunul sub toate formele, este responsabil de aproximativ 30% din toate decesele prin cancer....

Markeri tumorali in cancer

08.01.2016 23:46
Markeri Tumorali in Cancer   Markerii tumorali sunt substante care pot fi masurate prin metode biochimice sau imunochimice in tesuturi sau fluidele organismului pentru a detecta un cancer si posibil si organul, de a stabili gradul de incarcatura tumorala dinaintea tratamentului, si de a...

Imunizarea si vaccinarile in cancer

08.01.2016 23:44
                                     Imunizările si prevenirea infectiilor   Supravietuitorii de cancer au un risc ridicat de infectare din cauza supresiei sistemului imunitar asociat cu tratamentele...

Alimentatia sanatoasa

08.01.2016 23:43
  Recomandări generale de alimentatie sanatoasa   Mesaje importante: • Echilibrarea aportului de calorii cu activitate fizica si alegerea informata a alimentelor poate ajuta să atingeti  si sa va stabilizati la o greutate sanatoasa,  sa reduceti riscul(de lungă durată)  a...